Am petrecut trei saptamini in tara vara trecuta. Am pornit cu speranta de a merge pe munte, ca de obicei, fara prea mari pretentii alpinistice. Miza a fost de odata ridicata cind Vlad si-a exprimat dorinta de a achizitiona o pereche de espadrile si un ham. Zis si facut, si de la vai alpine sau cel mult un traseu de genul Creasta Costilei, s-a ivit ocazia pentru niste trasee mai serioase.
Dar nu a fost sa fie. Ne-a urmarit un ghinion ingrozitor toata excursia, si am realizat foarte putin. Vlad si-a scrintit glezna la baschet cu citeva zile inainte, cea ce a aminat plecarea, si a creat tot felul de probleme cit timp am fost plecati. Am fost intii in Cheile Postavarului, unde am intrat in Muchia Caprioarei (4B). Nefiind numai noi doi, am instalat o mansa pe prima lungime pentru Bogdan si Adela (care n-au vrut sa urce practic deloc), am facut niste exercitii de rapel, pina cind s-a facut prea tirziu pentru a continua. Pitoanele in regrupare erau solide, si cu corzile subtiri rapelul a fost executat direct prin inele (alernativa fiind o cordelina veche fixa din care eu sub nici o forma nu m-as fi dat jos).
Prima lungime a fost relativ usoara, desi mie multe prize mi s-au parut suspecte (pentru Romania, mi se spune ca roca in acest traseu este foarte solida ...). Pitoanele erau rare, dar solide, si pentru calcar am gasit surprinzator multe plasamente de friends (mici) si de nuci. Pacat de restul traseului, ar fi fost excelent.
In ziua urmatoare ne-am orientat inspre intrarea in chei, unde se afla traseul cel mai usor din zona, numit Creasta Generalului (3B). Numele e nimerit fiindca vinatorii de munte faceau exercitii pe primele doua lungimi, drept care Vlad a spus pas la tot traseul, si ne-am intors inspre cort, facind niste manse la Piatra Prostului. Inca o restanta. Dupa mansa, totusi, Vlad s-a mai obisnuit cu corzi, rapele, etc, deci aveam sperante mari pentru faza urmatoare a excursiei.
Muchia Caprioarei este cea din stinga dintre cele trei muchii paralele pe contrafortul din centru-drepta.
Dupa citeva zile ne-am adunat din nou, si am ajuns in Plaiul Foii, un loc bine cunsocut, si indragit de-a lungul anilor. Mersul pe munte cu patru oameni este ceva bun, dar nu neaparat daca acesti oameni joaca cu totii bridge. Am jucat o groaza la Plai. Am urcat totusi in Creasta de doua ori (Bogdan de trei ori de fapt), dar tentativele noastre de a face Creasta Frumoasa si Umerii Pietrii Craiului s-au soldat cu doua rataciri de zile mari, unde s-a ajuns in creasta pe niste trasee improvizate. Vilcelul Gainii, Vilcelul Fazanului si Muchia cu Mult Prea Multi Jnepeni. Roca este mai putin solida decit in Postavar, si mi-au ramas citeva prize in mina.
Am mai pus o mansa in zona Diana, unde idea era sa facem traseul Trandafirul Negru (3B), dar care iarasi n-a iesit, tot din criza de timp. Restante, restante, restante. La intoarcere, ne-am oprit in pasul Cheia (venind pe Valea Teleajenului), unde am dat inca citeva done ...
Vlad la iesirea din Umeri, cu vedere inspre Virful La Om.
Deci prea mult alpinism n-a iesit, dar ne-am simtit foarte bine. D-l Ghetie senior sustine ca ar vrea sa vina in Romania sa se catere, si sa facem chiar Fisura Albasta anul viitor. Daca se va intimpla intr-adevar, va fi minunat.